Patria recunoscătoare
N-am nimic special împotriva oamenilor pătrunşi de duh naţional, de mândria de a fi – după caz – români, unguri, nemţi, sârbi, ruşi, evrei, bulgari, machidoni, ţigani, armeni şamd. Numai că, atunci când fiecare dintre naţionaliştii ăştia se precipită să-mi arate, cu probe care de care mai beton, că el sau neamu’ său, şi nu altul, e ăl mai cu moţ din lume, „rasa superioară”, „poporu’ ales”, buricu’ pământului etc., dintr-o dată înţelegerea mea faţă de aceşti ţanţoşi se topeşte ca untu’, preschimbându-se într-o bănuială ce-mi şopteşte că ceva nu e în regulă cu respectivii. Biata mea logică elementară îmi spune că e imposibil ca toţi să aibă dreptate în acelaşi timp ! Şi atunci, ca să nu-i fac de farfarale şi să le jicnesc, doamene fereşte, sentimentu’ naţional, prefer să nu-i mai ascult şi-i îndrum să se certe la ONU sau în Andromeda, dar nu în bătătura mea.
De exemplu, într-un cotidian de provincie, un prof.pensionar, să zicem dl Butoi, vrea sau ar fi vrând, în fine, să ne convingă cum că „începuturile istoriei poporului nostru se pierd în negura vremurilor de la începutul antropogenezei”. Cu alte cuvinte, taika Butoi vrea să spună că ai noştri există încă de la Facerea Lumii şi că deci încă de atunci se vorbeşte rumîneşte pe Terra. Vai de capu egiptenilor, care n-au decât vreo şapte milenii vechime şi care nici măcar nu mai sunt egipteni, ci arabi. Ce să mai vorbim de chinezi, indieni sau de alte naţii, care n-au nici câte cinci mii de anişori la teşcherea ! Se compară ăştia cu milioanele alor noştri ?
Pe altă parte, gândesc că e posibil ca nea Butoi să ştie mai multă istorie decât noi, din moment ce Maestru’ său e faimosu’ (citat de dânsul) Iosif Constantin Drăgan, părintele Tracilor Noştri. Care Drăgan (aflăm dintr-un interviu al dlui ministru al culturii, A. Pleşu) e un fost simpatizant al celor care prin anii ’40 şi în numele „superiorităţii rasei pure”, sau, mă rog, „mai presus de toate în lume”, au fript la cuptor vreo şapte milioane de „jidani” plus alte „specii inferioare”… Tipii ce au realizat această ispravă se numeau, după cum poate că dl Butoi ştie, nazişti, care deci sunt foştii amici ai tracologului Drăgan, care e Maestru’ lu dom Butoi, care vrea să ne dea gata pe noi, cum spuneam, într-un articol publicat în cotidianu provincial, pagina întâi, sus. Acest articol face un neaşteptat pandant, s-ar putea zice, cu un alt articol publicat în acelaşi număr al foii judeţene, ultima pagină, jos ; căci, de la falnicu sentiment pe care vrea să ni-l inculce articolul dlui Butoi, şi anume că noi am fi poporu ales, leagănu civilizaţiei universale etc., la tinerii neonazişti despre care se scrie în articolul din ultima pagină (care juni, se relatează acolo, au căşunat pe „străinii de neam”, într-un orăşel din Occident, pe motivul, uşor de presupus, că ăştia ar fi „rasă inferioară” şi deci n-au ce să caute în ţara „mai presus de toate în lume”) şi până la teoria şi practca foştilor amici ai dlui Drăgan, maistru’ dlui Butoi, nu este, vai, decât un pas de… hârtie, pe care pensionaru nostru îl ignoră cu desăvârşire, regis ad exemplar…
Dacă dl Butoi greşeşte cu nevinovăţie, cum ar veni, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre cunoscutul naţional-ceauşist de la „România Mare”, naş Vadim Tudor, care crezându-se oţ foc (şi fiind chiar aşa, de altfel!) ne aruncă nouă, naivilor, praf naţionalist în ochi, în timp ce el şi patronu-su, conu’ Jenică, se umplu de lovele şi de alte cele, scontând în continuare, cu tupeu, pe prostia compatriotică. Vezi dta, cetitoriule ? – „glia străbună”, „eroii”, „sfânta zi a libertăţii”, „martirii neamului”, „bampirii boangheni”, „jidanii oculţi” şi alte câteva parole din acest vocabular emoţional, care pe un extraterestru l-ar face să zâmbească perplex, probabil, pe unii dintre noi ne exaltă la modu mistic, ne ţine loc de pâine, carne, becuri, ţigări sau lămâi, ne satisface deplin intelecţelu nostru manipulabil, ca să nu mai vorbim de sufleţelu nostru „sentimental”. În acest timp, purceluşu Vadim, care personal nu crede o iotă din ce spune şi minte de stă Dunărea-n loc tocmai la Corabia, suge la cel puţin trei scroafe, după socoteala mea: prima şi a mai mare ar fi oculta roşcovană (cea amputată la Zaveră) plus Nomenklatura (cea vătămată), care îi alăptează pre Vadim şi-al său Bărboi, ca ăştia să facă tărăboi, să ne deturneze atenţia, să tulbure cât mai avan apele, doar-doar vor fi putând pescui din nou în iele, într-un moment nefericit, specialiştii în aşa-ceva, se ştiu ei care…Ţâţa a doua provine tot din oculta, însă din aia reabilitată, plus neşte izvoraşe dinspre Cotroceni sau cam pe-acolo (nefiind dâmboviţean, ci oltean, nu prea cunosc topografia Micului Paris), carele au tot interesu’ să bage strâmbe între scriitori (scorţa cea mai cenuşie şi mai neguvernabilă a unei naţii), să-i dividă şi să-i călărească pe deşelate, însă cu zăbala pusă, evident... ; acuma, nu că ar exista înţelegere de taină cu săptămânalul nebunilor, dar probabil că vreun tactician din ştăbime a observat că scandalu’ poa’ să prindă bine, la o adică, şi de aceea cortu „românilor mari” e tolerat (spre deosebire de corturile Golaniei), lucru pe care l-au priceput, bineînţeles, şi circarii, ce-şi dau pe zi ce trece tot mai în petic… Sfârcu’ nr.3, ce stă înfipt în buzele răsfrânte ale grăsunului de care vorbim, e alimentat, vai, chiar din vlaga noastră cea de toate zilele, pensionari ce suntem, mici târgoveţi, belferi de provincie, familişti amatori de spectacole tari „la nivel înalt” (şi plătite relativ ieftin: 5 lei), precum şi de alte categorii de amărâţi, care, ca orbii, ne înghesuim să le băgăm săptămânal în chimir, fantelui de Vadim şi lui patronu-su, milionu de lei, iar ăştia, încasând şi celelalte dividende de la Anonima la care sunt juruiţi, ce credeţi că fac cu atâta bănet ? Păi, ce să facă, umblă de joi până apoi tot pe la „Doi cocoşi” şi prin alte bombe de parveniţi, cu lăutarii după ei şi fuduli nevoie mare, ca adevăraţi gagii ce sunt, comandă mâncăruri scumpe şi băuturi cu etichete streine, lucioase & colorate să-ţi ia ochii, se dau granzi faţă de armata de chelneri înconjurătoare, invită fotbalişti populari la masa lor (femei mai rar, căci ambii sunt misogini!), cer muzică de inimă cât mai albastră şi plâng unu pe umăru celuilalt (mai ales „patronu”, da’ nici nevricosu de Vadim nu se lasă mai prejos), în fine, oferă bacşişuri grase picolilor servili, iar pe ceilalţi îi porcăiesc copios, ca şi pe tot restul înfricoşatului salon, dacă, doamne fereşte, nu le-a plăcut vreo mutră de pe-acolo, şi pleacă-n…altă parte ! Asta se întâmplă, ia să vedem, da, duminică seara, deci după 2-3 zile de bairam, pe banii noştri, adică ai voştri, stimaţi cititori ai „României Mari”…! Aşadar, în timp ce dvs, aflaţi subt o tensiune grozavă, staţi cu urechea ciulită la difuzor şi cu ochii pe Cornelius Roşiianu şi pândiţi, ca nişte bravi patrioţi ce sunteţi, clipa infamă în care se va anunţa că ne-au invadat ungurii, iar de nu, gându vă este la sărmana Basarabie sau la nefericiţii cepeexişti ce zac nevinovaţi în lanţuri, la sutele de nobili securişti cărora li s-au amputat pensioarele de 7-8 mii, la ex-generalii Macri şi Teodorescu, martirii ce mor de plictiseală la zdup, în loc să fie lăsaţi să prinză superspioni, bampiri ce stau gata să ne fure ţărişoara şi să o ducă unde credeţi... ?! ei bine, tocmai la mama dracului...!, în acest timp, în care mata, dărâmat de gânduri cumplite şi tremurând pentru soarta patriei, ţi-l imaginezi pe tribun în penitenţă, căzut plumb în faţa icoanei Maicii Domnului şi rugându-se cu lacrămi de sânge ca Preacurata să ne izbăvească de cel Rău, sau ţi-l închipui, poate, trudind la masa-i de brad, cu broboane de sudoare pe geniala-i frunte, pe care blânda-i soţie o şterge din când în când cu-o tricoloră cârpă, căci tăticu, ah, maistru, veghează la Securitatea ginţii, vitriolează inamicu prin teribele parole, scotoceşte prin gheena duşmanului şi-l apucă metaforic de corniţe, mi ţi-l zgâlţâie de îi zboară solzii, îl stupeşte până-l albeşte complect, apoi dă cu el de pământ de nu se mai vede, iar ăla ţipă infernal şi se roagă de Marele Ierou să-l omoare, mai degrabă, decât să-l mai chinuiască atâta…!, ei bine, zic, ce credeţi că face de fapt derbedeu, în timp ce dumneata, cetăţean cinstit, ţi-l imaginezi la datorie ?! Păi, ce să facă, bre, săracu, de trei zile-ncoace, gura nu-i mai tace, comandă potroace ; limburuşu lui drumu wiskyului ; glasu său cel gros răcneşte pe dos, sloboade vânt fără frică, că-i amicu lu Jenică ! Iar „patronu”, el însuşi, ce credeţi că face între timp ? Fiind iertat de D-zeu, e vai de sufletu său ; stă cu ochii pe băiat şi gându la plagiat ; da’ când zevzecu borăşte scoate punga şi plăteşte şi o şterge englezeşte (să nu-l facă de râs tontu, malacu şi bagabontu, pe el patron de revistă şi soţ model de artistă)! Şi uite aşa rămâne servitoru Vadim cu cei de teapa lui: fotbalişti cu patru-cinci clase primare, securişti ieşiţi la penzie sau maziliţi după Zaveră, versificatori pop sau picaţi în anturaj direct din Sămănătoru ori din Cântarea României, foşti pecerişti, utecişti, uasecerişti, reciclaţi în platformieri ai „României Mari”…, mai zărim pe-acolo, iată, un fel de indigen borât, căruia gaşca îi zice „bădia”, care vorbeşte tot timpu, singur, şi nu mai tace, remarcăm de asemenea un tăicuţ apretat, cu trăsături oarecum distinse, „Edgar” îi zic băieţii, despre care credem că e rătăcit doar din senilitate printre pitecantropii ăia, zărim, ei bine, şi un soi de Butoi de Bucuresci, nea Muşat parcă îl cheamă, şi un Moş Teacă numit Theodoru, iar mai subt masă ne sare în ochi un fost procoror de Ferentari, despre care e de notorietate c-a băgat un om nevinovat la gherlă grea, aşa de deştept era, mai apucăm să okim, sau mai exact să mirosim, înainte de a ne astupa urgent nările, o paraşută bătrână şi dezlânată, cu un facies tipic de isterică, despre care un domn ne şopteşte eufemistic că ar fi o „poetă de moravuri uşoare”, când e clar că năravurile ’mneaei sunt grele şi negre ca fundu ceaunului, „mitroi”, o strigă ăia pe deşănţată, singura muiere printre haidamaci, lucru ce spune multe despre matracucă, şi totuşi, mi se pare că mai mişcă pe-acolo un fel de piţingău, despre care n-aş băga mâna în foc că e bărbat, da’ nici femelă nu pare, deşi gaşca îi zice „angela”… Iată, stimate citior al „României Mari”, pe cine sau pe ce se duc banii tăi, profitu săptămânal pe care îl cedezi „patronului”, ce era deja milionar de pe vremea şi de pe urma împuşcatului, sau derbedeului Vadim, care face bişniţă cu sentimentele tale patriotice, umplându-şi cinic buzunaru-burdihanu cu 30.000 lei lunar ori cu echivalentu acestei sume în wisky, icre negre şi vin unguresc, asta în timp ce tu, cetăţean cinstit, nu câştigi nici 3.000 pe lună, nu-i aşa?, dar care la o adică vei fi folosit sigur drept carne de tun, la capu de pod, nu ca şmecheru Vadim, care precis îşi va continua chiolhanurile la popota regimentului, alături de aliaţii săi, iar când va ieşi din când în când afară, ca tot omu, să se p…, va răcni cu mâna-n prohab, în aşa fel încât să-l auziţi voi, cei din linia întâi: „Înainte, vulturaşii mei! Beliţi-l pe duşman! Patria recunoscătoare!”
Calende, februarie 1991
De exemplu, într-un cotidian de provincie, un prof.pensionar, să zicem dl Butoi, vrea sau ar fi vrând, în fine, să ne convingă cum că „începuturile istoriei poporului nostru se pierd în negura vremurilor de la începutul antropogenezei”. Cu alte cuvinte, taika Butoi vrea să spună că ai noştri există încă de la Facerea Lumii şi că deci încă de atunci se vorbeşte rumîneşte pe Terra. Vai de capu egiptenilor, care n-au decât vreo şapte milenii vechime şi care nici măcar nu mai sunt egipteni, ci arabi. Ce să mai vorbim de chinezi, indieni sau de alte naţii, care n-au nici câte cinci mii de anişori la teşcherea ! Se compară ăştia cu milioanele alor noştri ?
Pe altă parte, gândesc că e posibil ca nea Butoi să ştie mai multă istorie decât noi, din moment ce Maestru’ său e faimosu’ (citat de dânsul) Iosif Constantin Drăgan, părintele Tracilor Noştri. Care Drăgan (aflăm dintr-un interviu al dlui ministru al culturii, A. Pleşu) e un fost simpatizant al celor care prin anii ’40 şi în numele „superiorităţii rasei pure”, sau, mă rog, „mai presus de toate în lume”, au fript la cuptor vreo şapte milioane de „jidani” plus alte „specii inferioare”… Tipii ce au realizat această ispravă se numeau, după cum poate că dl Butoi ştie, nazişti, care deci sunt foştii amici ai tracologului Drăgan, care e Maestru’ lu dom Butoi, care vrea să ne dea gata pe noi, cum spuneam, într-un articol publicat în cotidianu provincial, pagina întâi, sus. Acest articol face un neaşteptat pandant, s-ar putea zice, cu un alt articol publicat în acelaşi număr al foii judeţene, ultima pagină, jos ; căci, de la falnicu sentiment pe care vrea să ni-l inculce articolul dlui Butoi, şi anume că noi am fi poporu ales, leagănu civilizaţiei universale etc., la tinerii neonazişti despre care se scrie în articolul din ultima pagină (care juni, se relatează acolo, au căşunat pe „străinii de neam”, într-un orăşel din Occident, pe motivul, uşor de presupus, că ăştia ar fi „rasă inferioară” şi deci n-au ce să caute în ţara „mai presus de toate în lume”) şi până la teoria şi practca foştilor amici ai dlui Drăgan, maistru’ dlui Butoi, nu este, vai, decât un pas de… hârtie, pe care pensionaru nostru îl ignoră cu desăvârşire, regis ad exemplar…
Dacă dl Butoi greşeşte cu nevinovăţie, cum ar veni, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre cunoscutul naţional-ceauşist de la „România Mare”, naş Vadim Tudor, care crezându-se oţ foc (şi fiind chiar aşa, de altfel!) ne aruncă nouă, naivilor, praf naţionalist în ochi, în timp ce el şi patronu-su, conu’ Jenică, se umplu de lovele şi de alte cele, scontând în continuare, cu tupeu, pe prostia compatriotică. Vezi dta, cetitoriule ? – „glia străbună”, „eroii”, „sfânta zi a libertăţii”, „martirii neamului”, „bampirii boangheni”, „jidanii oculţi” şi alte câteva parole din acest vocabular emoţional, care pe un extraterestru l-ar face să zâmbească perplex, probabil, pe unii dintre noi ne exaltă la modu mistic, ne ţine loc de pâine, carne, becuri, ţigări sau lămâi, ne satisface deplin intelecţelu nostru manipulabil, ca să nu mai vorbim de sufleţelu nostru „sentimental”. În acest timp, purceluşu Vadim, care personal nu crede o iotă din ce spune şi minte de stă Dunărea-n loc tocmai la Corabia, suge la cel puţin trei scroafe, după socoteala mea: prima şi a mai mare ar fi oculta roşcovană (cea amputată la Zaveră) plus Nomenklatura (cea vătămată), care îi alăptează pre Vadim şi-al său Bărboi, ca ăştia să facă tărăboi, să ne deturneze atenţia, să tulbure cât mai avan apele, doar-doar vor fi putând pescui din nou în iele, într-un moment nefericit, specialiştii în aşa-ceva, se ştiu ei care…Ţâţa a doua provine tot din oculta, însă din aia reabilitată, plus neşte izvoraşe dinspre Cotroceni sau cam pe-acolo (nefiind dâmboviţean, ci oltean, nu prea cunosc topografia Micului Paris), carele au tot interesu’ să bage strâmbe între scriitori (scorţa cea mai cenuşie şi mai neguvernabilă a unei naţii), să-i dividă şi să-i călărească pe deşelate, însă cu zăbala pusă, evident... ; acuma, nu că ar exista înţelegere de taină cu săptămânalul nebunilor, dar probabil că vreun tactician din ştăbime a observat că scandalu’ poa’ să prindă bine, la o adică, şi de aceea cortu „românilor mari” e tolerat (spre deosebire de corturile Golaniei), lucru pe care l-au priceput, bineînţeles, şi circarii, ce-şi dau pe zi ce trece tot mai în petic… Sfârcu’ nr.3, ce stă înfipt în buzele răsfrânte ale grăsunului de care vorbim, e alimentat, vai, chiar din vlaga noastră cea de toate zilele, pensionari ce suntem, mici târgoveţi, belferi de provincie, familişti amatori de spectacole tari „la nivel înalt” (şi plătite relativ ieftin: 5 lei), precum şi de alte categorii de amărâţi, care, ca orbii, ne înghesuim să le băgăm săptămânal în chimir, fantelui de Vadim şi lui patronu-su, milionu de lei, iar ăştia, încasând şi celelalte dividende de la Anonima la care sunt juruiţi, ce credeţi că fac cu atâta bănet ? Păi, ce să facă, umblă de joi până apoi tot pe la „Doi cocoşi” şi prin alte bombe de parveniţi, cu lăutarii după ei şi fuduli nevoie mare, ca adevăraţi gagii ce sunt, comandă mâncăruri scumpe şi băuturi cu etichete streine, lucioase & colorate să-ţi ia ochii, se dau granzi faţă de armata de chelneri înconjurătoare, invită fotbalişti populari la masa lor (femei mai rar, căci ambii sunt misogini!), cer muzică de inimă cât mai albastră şi plâng unu pe umăru celuilalt (mai ales „patronu”, da’ nici nevricosu de Vadim nu se lasă mai prejos), în fine, oferă bacşişuri grase picolilor servili, iar pe ceilalţi îi porcăiesc copios, ca şi pe tot restul înfricoşatului salon, dacă, doamne fereşte, nu le-a plăcut vreo mutră de pe-acolo, şi pleacă-n…altă parte ! Asta se întâmplă, ia să vedem, da, duminică seara, deci după 2-3 zile de bairam, pe banii noştri, adică ai voştri, stimaţi cititori ai „României Mari”…! Aşadar, în timp ce dvs, aflaţi subt o tensiune grozavă, staţi cu urechea ciulită la difuzor şi cu ochii pe Cornelius Roşiianu şi pândiţi, ca nişte bravi patrioţi ce sunteţi, clipa infamă în care se va anunţa că ne-au invadat ungurii, iar de nu, gându vă este la sărmana Basarabie sau la nefericiţii cepeexişti ce zac nevinovaţi în lanţuri, la sutele de nobili securişti cărora li s-au amputat pensioarele de 7-8 mii, la ex-generalii Macri şi Teodorescu, martirii ce mor de plictiseală la zdup, în loc să fie lăsaţi să prinză superspioni, bampiri ce stau gata să ne fure ţărişoara şi să o ducă unde credeţi... ?! ei bine, tocmai la mama dracului...!, în acest timp, în care mata, dărâmat de gânduri cumplite şi tremurând pentru soarta patriei, ţi-l imaginezi pe tribun în penitenţă, căzut plumb în faţa icoanei Maicii Domnului şi rugându-se cu lacrămi de sânge ca Preacurata să ne izbăvească de cel Rău, sau ţi-l închipui, poate, trudind la masa-i de brad, cu broboane de sudoare pe geniala-i frunte, pe care blânda-i soţie o şterge din când în când cu-o tricoloră cârpă, căci tăticu, ah, maistru, veghează la Securitatea ginţii, vitriolează inamicu prin teribele parole, scotoceşte prin gheena duşmanului şi-l apucă metaforic de corniţe, mi ţi-l zgâlţâie de îi zboară solzii, îl stupeşte până-l albeşte complect, apoi dă cu el de pământ de nu se mai vede, iar ăla ţipă infernal şi se roagă de Marele Ierou să-l omoare, mai degrabă, decât să-l mai chinuiască atâta…!, ei bine, zic, ce credeţi că face de fapt derbedeu, în timp ce dumneata, cetăţean cinstit, ţi-l imaginezi la datorie ?! Păi, ce să facă, bre, săracu, de trei zile-ncoace, gura nu-i mai tace, comandă potroace ; limburuşu lui drumu wiskyului ; glasu său cel gros răcneşte pe dos, sloboade vânt fără frică, că-i amicu lu Jenică ! Iar „patronu”, el însuşi, ce credeţi că face între timp ? Fiind iertat de D-zeu, e vai de sufletu său ; stă cu ochii pe băiat şi gându la plagiat ; da’ când zevzecu borăşte scoate punga şi plăteşte şi o şterge englezeşte (să nu-l facă de râs tontu, malacu şi bagabontu, pe el patron de revistă şi soţ model de artistă)! Şi uite aşa rămâne servitoru Vadim cu cei de teapa lui: fotbalişti cu patru-cinci clase primare, securişti ieşiţi la penzie sau maziliţi după Zaveră, versificatori pop sau picaţi în anturaj direct din Sămănătoru ori din Cântarea României, foşti pecerişti, utecişti, uasecerişti, reciclaţi în platformieri ai „României Mari”…, mai zărim pe-acolo, iată, un fel de indigen borât, căruia gaşca îi zice „bădia”, care vorbeşte tot timpu, singur, şi nu mai tace, remarcăm de asemenea un tăicuţ apretat, cu trăsături oarecum distinse, „Edgar” îi zic băieţii, despre care credem că e rătăcit doar din senilitate printre pitecantropii ăia, zărim, ei bine, şi un soi de Butoi de Bucuresci, nea Muşat parcă îl cheamă, şi un Moş Teacă numit Theodoru, iar mai subt masă ne sare în ochi un fost procoror de Ferentari, despre care e de notorietate c-a băgat un om nevinovat la gherlă grea, aşa de deştept era, mai apucăm să okim, sau mai exact să mirosim, înainte de a ne astupa urgent nările, o paraşută bătrână şi dezlânată, cu un facies tipic de isterică, despre care un domn ne şopteşte eufemistic că ar fi o „poetă de moravuri uşoare”, când e clar că năravurile ’mneaei sunt grele şi negre ca fundu ceaunului, „mitroi”, o strigă ăia pe deşănţată, singura muiere printre haidamaci, lucru ce spune multe despre matracucă, şi totuşi, mi se pare că mai mişcă pe-acolo un fel de piţingău, despre care n-aş băga mâna în foc că e bărbat, da’ nici femelă nu pare, deşi gaşca îi zice „angela”… Iată, stimate citior al „României Mari”, pe cine sau pe ce se duc banii tăi, profitu săptămânal pe care îl cedezi „patronului”, ce era deja milionar de pe vremea şi de pe urma împuşcatului, sau derbedeului Vadim, care face bişniţă cu sentimentele tale patriotice, umplându-şi cinic buzunaru-burdihanu cu 30.000 lei lunar ori cu echivalentu acestei sume în wisky, icre negre şi vin unguresc, asta în timp ce tu, cetăţean cinstit, nu câştigi nici 3.000 pe lună, nu-i aşa?, dar care la o adică vei fi folosit sigur drept carne de tun, la capu de pod, nu ca şmecheru Vadim, care precis îşi va continua chiolhanurile la popota regimentului, alături de aliaţii săi, iar când va ieşi din când în când afară, ca tot omu, să se p…, va răcni cu mâna-n prohab, în aşa fel încât să-l auziţi voi, cei din linia întâi: „Înainte, vulturaşii mei! Beliţi-l pe duşman! Patria recunoscătoare!”
Calende, februarie 1991
