Răzvan şi Vidră-sa, Valeriu
Doamnelor şi domnilor, permiteţi-mi să fac aici o apărare pentru Răzvan şi vidră-sa, Valeriu… S-a spus despre ăştia că sunt culmea, că sunt foarte, că sunt ultrasereişti, după ce fuseseră simpli securişti, că acest Theo, cel puţin, e mult prea chel, ca să nu fie chiar Spânu cel Mişel, şi că Valeriu-i, pardon, prea lichea, ca să nu fie tot aşa etcaetera. Eu nu ignor, bre, ceea ce se ştie la dom Polichinelle, în secret : şi anume, că dacă n-ar fi fost cei de mai sus şi apocalipticu lor tun catodic – hiperboloidu TVR(L) –, partida ar fi fost demult pierdută pentru K., pentru G., şi – desigur – pentru B… Dar să nu-l uităm, iată, pe polcovnicu dumnealor direct, ese(r)istu A.D.Munteanu, care după ce îşi execută la fix (de)misia din intens năpârlindu (cam de pe-atunci...) PCR, ceea ce-i ştampilă cu „aprob” misiunea şi-l introduse pe gâtu „Europei libere”, ca şi pe „Vocea Americii”, „a Germaniei” şamd – după cum vorbise Moscova, pe frecvenţele binecunoscute ! – reapăru taman la ţancu postdecembrist, spre a prelua postu de regizor băgător de seamă sadea al Revoluţiei de Muşama sau cam aşa ceva… Chiar dacă o să-mi amintiţi de rolu odios al tandemului R & V în retransmiterea ordinelor de front inamic, înlăuntrul mârşăviei din 13-15 iunie ăl an, totuşi pentru mine criminalii rămân pardonabili, zău ! Şi iată de ce : fiindcă tipii s-au dovedit a fi – cel puţin până acum! – stană de piatră, stei neclintit în calea unui rău infinit mai mare, ce ne-ar putea lovi prin intermediul Maşinăriei lor colosale : şi anume, substituirea, în cadrul emisiilor tactice TVR, a d-lui Brucan cu camaradu’ Corneliu Vadim Tudor… ! Vă daţi seama ce s-ar întâmpla ?!!! După ce-ar apărea la TVR în maxim două runde de vârf, în care boboru setos de ieroi l-ar teleadmira cel mult două ore, Fiul Iepocii ar fi ales a doua zi, în locul mortului de onoare, preşedinte al Republicii Alba-Neagra România !…
O, într-adevăr, ce îngrozitor de simplu ar fi !… Păi, cînd ar veni frumosu’ Vadim şi s-ar aşeza impozant pe faimosu fotoliu vărgat, stil Congresu al XIV-lea, al istoricului studiou 4, şi mi ţi l-ar lua cameramanii la poziţii după poziţii, care de care mai pe placu tutulor şi mai pempante în acelaşi timp, iar regizorul de transmisie i-ar detalia tot la minut, în gross-plan, boiu său de şef de sală, statua demnă de Daciada, perişoru-i cochet înfoiat şi văpsit, stil Mărgelatu, ochiu-i cu albul reglementar şi cu maroul ca lumea, guriţa & guşuliţa de puicuţ, cravata de fondu ăl mai plastic şi costumaşu de băiet de trei stele, iar pe urmă, drăgăliţă doamne, când tribunu ar începe să oficieze cu glasu-i de fringilidă arsă de jaru sacru al patriei, cu gestica-i şi mimica-i de voevod de cartier, iar văzduhu s-ar porni să reverbereze înfiorat oful rrromânilor get-beget, al activiştilor şi securiştilor patrioţi, al fotbaliştilor şi picolilor luminaţi, al dinamoviadelor de aur, şuşanelelor de argint şi tombolelor de bronz, reunindu-se apoteotic în choru Cântării Rrromâniei Mari, şi când furniru limbajului Bibicului Naţional va fi devenitără atât de înflorat şi de sculptat încât se va transforma într-o coloană a infinitului de Obor – ce credeţi că se va întâmpla ? Ei bine, s-ar petrece exact lucrul la care visaţi şi dvs, ca să zic aşa, în nopţile de adânc coşmar, dar pe care, tocmai fiindcă pare atât de oribil, nu-l credeţi cu putinţă, stimaţilor ! Şi totuşi, bre, ştiţi şi vă temeţi tot atât de precis ca şi mine că, dacă Răzvan & Valeriu ar vrea – şi dacă ordinele ce le primesc n-ar fi, deocamdată, pe roşu ! –, mâine-poimâine C.V.Tudor ar ajunge preş. Rom.!… Amărâtu bobor, derutat de asaltul ciocoilor (până mai ieri colectivişti, azi capitalişti ) şi bruiat formidabil de ultrasunetele zbaterii mortale a Fiarei de o mie de ani (ştiţi dvs care ), l-ar confunda pe enormu grobei cu un Vladimirescu…! Ştiu, o să-mi spuneţi că-n scurt timp boboru şi-ar da seama de greşeală şi că atunci i-ar lua în furci nu doar pe peremişti, punrişti, pesemişti sau fesenişti, dar şi pe rudele până la a 14-a spiţă de comunişti, însă cu ce folos ? Până una alta, neisprăviţii ne vor fi aranjat aşa de mişto, încât nu ne-am mai reveni ca naţie întreagă (la minte, şi nu numai !) decât la judecata de apoi…
Un singur om la ora asta ar putea înăbuşi în faşă, ca un paratrăznet providenţial, dezastru ce ne-ameninţă ţărişoara, şi acesta e domnul Nicolae Manolescu. Dar nu în calitatea sa de lider al Alianţei Civice, nici vorbă, sau al viitorului răsunător PAC, ci în funcţia aparent mai puţin pompoasă, da’ în fond mai mare, de critic literar. D-le Manolescu, înainte de a-mi opune celebru dvs zâmbet sceptic, binevoiţi a-mi acorda atenţie ! Eu cred, d-le, că dacă descreieratu’ Vadim s-a apucatără să facă partidu cu care va câştiga alegerile la anu’ , n-aşa? şi cu care ar putea ajunge preş.Rom. chiar mâine, şi dacă această pacoste politică ne va cădea tuturor, într-un fel sau altu, pe cap – asta este numai din pricina Dvs ! Iată ce s-a întâmplat, dle: lui Vadim i-a intrat la fix ideea că e şi el „poet”, ca să zic aşa, dar pentru că Dvs, despre care chiar şi mărgăul ăsta ştie sau măcar presimte că sunteţi Autoritatea în materie, n-aţi dat niciodată semne că i-aţi fi remarcat o cât de mică vocaţie de gen, s-a supărat ca văcaru pe sat şi-a decis să se răzbune erga omnes, devenind teroristu cultural de ieri, bosu torţionar de mâine ! Şi cum un poet oricât de prost e totuşi suficient de calificat spre a face cu succes politică şi mai proastă (vezi cazu A.Păunescu), e de presupus că şi acest zevzec ar putea, nu-i aşa ?! Prin urmare, ca să n-o mai lungesc, duceţi-l pe impostor de-aci, vrăjiţi-l c-ar fi şi el „poet”, lăudaţi-l dracului o dată, căci atunci precis o să vie să lîngă mâna pe care azi încearcă să o muşte ca un turbat ! Eu personal vă dau voie să-l numiţi chiar „ăl mai marrre” – cu oficiosu’ Cărtărescu aranjaţi dvs... – căci în felu acesta s-ar obţine sigur următoarele : 1/ am scăpa de un politician extrem de periculos ; 2/ preşedintele Dinescu ar căpăta un preş.de onoare demn de sine, în fine ; 3/ noi, cestilalţi, fără legitimaţii lucioase la US, ne-am pricopsi cu un confrate pe seama căruia ne-am putea distra copios, în lipsa altor compensaţii… Mai gândiţi-vă, în orice caz !
A, să nu uit ! Tipu, care pare un Ubu perfect, e lăudat – iar mangafaua se complace cu încântare în aşa ceva – ca „fan” al „sfântului” Eminescu (asta îi mai lipsea săracului autor al Kamadevei, să fie „sfinţit” de unu’ fără nici un D-zeu!), malacu’ nedându-şi seama, vai, că dacă ar fi trăit, doamne fereşte, pe vremea lu dom’ Titi, atunci în hebdomadaru „Valahia Mare” din anno domini 1883, să zicem, am fi putut citi o anonimă cam aşa: …Un pişpirică nu mai săltat decât piticul Mukles de la circul dlui Lambros-Zărzărea, posedând o unică tărtăcuţă în patru muchii, nişte ochişori voalaţi de trăscău, o pereche de tălpoaie fără scobitură, de zici că e maimuţa Tamba de la menajeria aceluiaşi, un ins, în fine, ce ne-a făcut de râs la Universitatea din Vieana, unde, deşi trimis pe banii statului român, prin abuzul dlui ministru Maiorescu, n-a reuşit să-şi ia baremi o minimă patalama de belfer, ca ultima odraslă de cârnăţar, vine şi susţine, în schimb, că este un „poet de geniu” (!!!), iar trupa de gurişti a dlui Maiorescu (ce trebuia să justifice, într-un fel, faptul că a băgat atâta bănet într-o nulitate) îl aplaudă pe guenon, în loc să-l plesnească peste bot, cum ar merita-o... De altfel, suntem informaţi că respectivul tocmai a păşit pragul sanatoriului Caritas, al binecunoscutului dr.Şuţu, aşa că ne-am lămurit despre ce e vorba… Alo, balamucu’ ?!
Calende, iunie 1991
O, într-adevăr, ce îngrozitor de simplu ar fi !… Păi, cînd ar veni frumosu’ Vadim şi s-ar aşeza impozant pe faimosu fotoliu vărgat, stil Congresu al XIV-lea, al istoricului studiou 4, şi mi ţi l-ar lua cameramanii la poziţii după poziţii, care de care mai pe placu tutulor şi mai pempante în acelaşi timp, iar regizorul de transmisie i-ar detalia tot la minut, în gross-plan, boiu său de şef de sală, statua demnă de Daciada, perişoru-i cochet înfoiat şi văpsit, stil Mărgelatu, ochiu-i cu albul reglementar şi cu maroul ca lumea, guriţa & guşuliţa de puicuţ, cravata de fondu ăl mai plastic şi costumaşu de băiet de trei stele, iar pe urmă, drăgăliţă doamne, când tribunu ar începe să oficieze cu glasu-i de fringilidă arsă de jaru sacru al patriei, cu gestica-i şi mimica-i de voevod de cartier, iar văzduhu s-ar porni să reverbereze înfiorat oful rrromânilor get-beget, al activiştilor şi securiştilor patrioţi, al fotbaliştilor şi picolilor luminaţi, al dinamoviadelor de aur, şuşanelelor de argint şi tombolelor de bronz, reunindu-se apoteotic în choru Cântării Rrromâniei Mari, şi când furniru limbajului Bibicului Naţional va fi devenitără atât de înflorat şi de sculptat încât se va transforma într-o coloană a infinitului de Obor – ce credeţi că se va întâmpla ? Ei bine, s-ar petrece exact lucrul la care visaţi şi dvs, ca să zic aşa, în nopţile de adânc coşmar, dar pe care, tocmai fiindcă pare atât de oribil, nu-l credeţi cu putinţă, stimaţilor ! Şi totuşi, bre, ştiţi şi vă temeţi tot atât de precis ca şi mine că, dacă Răzvan & Valeriu ar vrea – şi dacă ordinele ce le primesc n-ar fi, deocamdată, pe roşu ! –, mâine-poimâine C.V.Tudor ar ajunge preş. Rom.!… Amărâtu bobor, derutat de asaltul ciocoilor (până mai ieri colectivişti, azi capitalişti ) şi bruiat formidabil de ultrasunetele zbaterii mortale a Fiarei de o mie de ani (ştiţi dvs care ), l-ar confunda pe enormu grobei cu un Vladimirescu…! Ştiu, o să-mi spuneţi că-n scurt timp boboru şi-ar da seama de greşeală şi că atunci i-ar lua în furci nu doar pe peremişti, punrişti, pesemişti sau fesenişti, dar şi pe rudele până la a 14-a spiţă de comunişti, însă cu ce folos ? Până una alta, neisprăviţii ne vor fi aranjat aşa de mişto, încât nu ne-am mai reveni ca naţie întreagă (la minte, şi nu numai !) decât la judecata de apoi…
Un singur om la ora asta ar putea înăbuşi în faşă, ca un paratrăznet providenţial, dezastru ce ne-ameninţă ţărişoara, şi acesta e domnul Nicolae Manolescu. Dar nu în calitatea sa de lider al Alianţei Civice, nici vorbă, sau al viitorului răsunător PAC, ci în funcţia aparent mai puţin pompoasă, da’ în fond mai mare, de critic literar. D-le Manolescu, înainte de a-mi opune celebru dvs zâmbet sceptic, binevoiţi a-mi acorda atenţie ! Eu cred, d-le, că dacă descreieratu’ Vadim s-a apucatără să facă partidu cu care va câştiga alegerile la anu’ , n-aşa? şi cu care ar putea ajunge preş.Rom. chiar mâine, şi dacă această pacoste politică ne va cădea tuturor, într-un fel sau altu, pe cap – asta este numai din pricina Dvs ! Iată ce s-a întâmplat, dle: lui Vadim i-a intrat la fix ideea că e şi el „poet”, ca să zic aşa, dar pentru că Dvs, despre care chiar şi mărgăul ăsta ştie sau măcar presimte că sunteţi Autoritatea în materie, n-aţi dat niciodată semne că i-aţi fi remarcat o cât de mică vocaţie de gen, s-a supărat ca văcaru pe sat şi-a decis să se răzbune erga omnes, devenind teroristu cultural de ieri, bosu torţionar de mâine ! Şi cum un poet oricât de prost e totuşi suficient de calificat spre a face cu succes politică şi mai proastă (vezi cazu A.Păunescu), e de presupus că şi acest zevzec ar putea, nu-i aşa ?! Prin urmare, ca să n-o mai lungesc, duceţi-l pe impostor de-aci, vrăjiţi-l c-ar fi şi el „poet”, lăudaţi-l dracului o dată, căci atunci precis o să vie să lîngă mâna pe care azi încearcă să o muşte ca un turbat ! Eu personal vă dau voie să-l numiţi chiar „ăl mai marrre” – cu oficiosu’ Cărtărescu aranjaţi dvs... – căci în felu acesta s-ar obţine sigur următoarele : 1/ am scăpa de un politician extrem de periculos ; 2/ preşedintele Dinescu ar căpăta un preş.de onoare demn de sine, în fine ; 3/ noi, cestilalţi, fără legitimaţii lucioase la US, ne-am pricopsi cu un confrate pe seama căruia ne-am putea distra copios, în lipsa altor compensaţii… Mai gândiţi-vă, în orice caz !
A, să nu uit ! Tipu, care pare un Ubu perfect, e lăudat – iar mangafaua se complace cu încântare în aşa ceva – ca „fan” al „sfântului” Eminescu (asta îi mai lipsea săracului autor al Kamadevei, să fie „sfinţit” de unu’ fără nici un D-zeu!), malacu’ nedându-şi seama, vai, că dacă ar fi trăit, doamne fereşte, pe vremea lu dom’ Titi, atunci în hebdomadaru „Valahia Mare” din anno domini 1883, să zicem, am fi putut citi o anonimă cam aşa: …Un pişpirică nu mai săltat decât piticul Mukles de la circul dlui Lambros-Zărzărea, posedând o unică tărtăcuţă în patru muchii, nişte ochişori voalaţi de trăscău, o pereche de tălpoaie fără scobitură, de zici că e maimuţa Tamba de la menajeria aceluiaşi, un ins, în fine, ce ne-a făcut de râs la Universitatea din Vieana, unde, deşi trimis pe banii statului român, prin abuzul dlui ministru Maiorescu, n-a reuşit să-şi ia baremi o minimă patalama de belfer, ca ultima odraslă de cârnăţar, vine şi susţine, în schimb, că este un „poet de geniu” (!!!), iar trupa de gurişti a dlui Maiorescu (ce trebuia să justifice, într-un fel, faptul că a băgat atâta bănet într-o nulitate) îl aplaudă pe guenon, în loc să-l plesnească peste bot, cum ar merita-o... De altfel, suntem informaţi că respectivul tocmai a păşit pragul sanatoriului Caritas, al binecunoscutului dr.Şuţu, aşa că ne-am lămurit despre ce e vorba… Alo, balamucu’ ?!
Calende, iunie 1991
