Cerere blanda catre ASPRO
Parvenindu-mi in fine in fundu’ provinciilor stirea alegerii amicului I.B.Lefter ca prezident al novissimei ASPRO, ma grabesc sa inscriu pe rolu’ Sefiei sale urmatoarele:
Dle, eu sunt iurisconsult de profesie si poet amator, cum ar veni. Intrebarea e: as putea in aceste conditii sa sper ca ma veti primi vreodata in ASPRO, din moment ce io nu sum scriitor pro ? Dar Paunescu si Vadim, dle ?! La urma urmei, nici ca se pot inchipui scriitori mai pro-sti ca astia ! Pai, tipii nu doar ca traiesc boiereste din meseria de poeti, dar au acumulat si averi capitaliste ca rimatori de profesie ! Si deci, daca mangafalele ar procreia maine cereri de intrare in ASPRO, pe singuru’ criteriu’ ca ei sunt pro-stii pro-stilor, i-ati primi bine merci acolo, iar pe alde noi nu ? D-zeu imi e martor ca de mic copil am ravnit sa ajung si eu scriitor pro si ca aceasta naluca mi-a belit tineretea, nu alta. Insa cu timpul am priceputara, vai, crudul adevar: ca daca nobel esti, nobel traiesti…Cand pe prima-mi carte, la care trudisem ca un rob doua decenii, n-am incasat decat 9.146 lei, cu care mi-as fi cumparat - in 1992 - un cartus Kent, ca sa ma impusc deluxe, vezi bine, cum oare as mai fi reusit s-o conving pe nevasta-mea ca poesia si-ai sai pro-sti fac macar doua parale, in fond ? Biata femeie, ce nu pretinde decat sa traiasca cat de cat omeneste si sa-si creasca decent copilasii, vazand ca si aiasta gingasa Asprime e girata tot de un Lefter, crezi ca mi-ar mai da voie sa ma las de meserie si sa trec la poesie, devenind pro-stu’ lu’ ASPRO? C’es copil ?
Lasand gluma la o parte - daca mai incape gluma aici ? - te intreb: ce soi de profesionisti va mantui Aspro a dumitale, stimate Lefter ? Deie domnu’ sa nu fie pana la urma ca la batrana uniune : unde unii, palmasii de rand, pandesc gaia votarilor din joi in pasti, cand sunt bagati cat de cat in seama, iar altii - Consiliul de conducere et comp -, profesionisti get-beget si mai mult decat atat, invartesc tigaia Fondului. Acuma, sa nu ma crezi asa de incuiat incat sa nu pricep ca chestia voastra se vrea mai sic decat un amarat de sindicat si ca modelu’ ei ar fi fiind mai degraba aspirina ASPRO, pe care o vad laudata la televiziunea comerciala, decat preistorica uniune. Inteleg si eu ca au scapatat definitiv vremile cand breasla se ingrijea de casa, masa, berica, tronu’ si groapa membrului si ca de-acu’ numai copyrightu’, bursa itineranta, symposionu’ si lobbyu’ conteaza. OK! Un singur lucru ma face sa raman circumspect: si anume, faptu’ ca - a dracu’ treaba! - cotizatiile, subventiile si timbru literar au ramas neschimbate. Si atunci ? Atunci, nu putem decat sa speram ca moravurile noilor stabi scriitoricesti nu vor surclasa, macar ele, vechile naravuri si ca nu vom avea aceeasi marie cu alta palarie. Ar fi o cumplita iluzie sa credeti ca daca va numiti Lefter, Nedelciu, Antonesei, Vlasie, Mihaies ori Cartarescu, iar nu Beniuc, Stancu, D.R.Popescu etc., acest simplu fapt ar fi deajuns ca sa optimizeze gustu’ noii crapelnite si sa va fereasca de ispite scatofagice. Puterea corupe, cocleste, sminteste, o stiti, teoretic, prea bine! Si daca, doamne fereste, practica o sa va omoare ?! Una e sa conduci un cenaclu de lunatici, carora le puteai inchide gura cu o pagina in „Romania literara”, la rigoare, si cu totu’ alta sa stai cu fundu’ pe punguta cu parai si sa flatezi capriciile a zeci de insi, care de care mai pro si, vai, cu necesitati de burjui sadea. Uitati-va la seraficu’, saracu’ Dinescu ! Cine ar fi crezut ca poetu’, care dormise o viata intreaga netulburat in flori , se va preta pana la urma si la niste capace de closet, fie alea cat de aurite, la naiba ! Si macar pres. Dinescu a avutara de unde da si altora: ba neste apartamente in centru’ civic, ba cevasilea burse, ba niscai subventii la fripturile de la madame Candrea ; pe cand voi, epigonii Fondului si mai rau decat atat, detractorii, veti gestiona o asa saracie, incat tare ma tem ca n-o sa mai aveti chef sa o impartiti cu nimerea…Credeti - exempli gratia - ca daca o sa vie profesionistu’ Kolea Kureliuc si o sa va ceara o bursa in State, in calitatea-i de ipotetic cotizant la ASPRO si de campion al Postei Redactiei, o sa-i aprobati macar o letcaie ? Precis ca o sa ziceti: da’ ce sa faca, monser, Kureliuc din Mariteia Marmatiei, in California ? N-ar fi mai bine sa mearga acolo un baiat spalat de-al nostru, o Maddy sau o Magda mumoasa, un poliglot, un lobbyst ? Si uite asa, noua splendoare pe hartie se va transforma si ea intr-o banala politichie, precum orice uniune, vai: in care nu toti cotizantii vor fi beneficiarii proniei statutare, ci politicienii grupului, coiosii si tatoasele, artistii de public relation, maharii administrativi, doctorii in divertis, retorii si limbutii. O repede ochire in trecutu’ stramosilor vostri asociativi ne poate da o idee despre ce va sa fie. O sa incep chiar cu SSR-ul, socotind ca merita o discutie modul in care scriitori interbelici normali, ca Sadoveanu sau Rebreanu, s-au pricopsit - pe langa toate cele lumesti - cu aure de „ceahlai”, gratie aproape exclusiv pozitiilor lor fruntase in societatea scriitorilor. Cum altcumva se explica prezenta in topu’ eminentelor noastre ultissime a acestui autor de romanturi medievale, ce inchipuia povestiri cu haiduci, crai si hangite in contemporaneitatea lui Joyce sau Proust ? Si de unde atata „adancime psihologica” la autorul Rascoalei, ins care nici nu auzise de Freud si pe care o comparatie minima cu mult mai putin cotatu’ Camil l-ar putea orisicand dezumfla ? Astia insa - si atatia altii, despre care baremi nu mai stim nimic - erau bossii, pozand in floarea scriitorimii, desi puteau a politicalitate, altfel: Sadoveanu - cu looku’ lui de sef etern, Rebreanu - atrocele vanator de sinecuri… Iar Oficialitatea (care de la Carol al II-lea incoace a constituit, in conditiile dictaturii si cenzurii, singurul canal de mediatizare la noi) a consolidat puternic falacioasele ierarhii, ordonand a fi incastrate in subconstientu’ natiei, prin mecanismele Scolii; caci, nu-i asa? cu cine era sa stea Regele la masa, exercitandu-si functia de protector al artelor si stiintelor, daca nu cu tehnocratii domeniilor? Cine se aseamana, se aduna ! Iar acesti beneficiari ai gratiei stapanirii n-au pregetat, vezi bine, sa transfere capitalul regal de glorie in cont personal, devenind profesionisti celebri si traind ca bimbasa din asta… Pana aci nimic rau, desigur! Tragedia e alta: in conditiile Cenzurii, supralicitarea liderilor zilei perverti in asa hal gustu’ rumanilor incat deturna de la dreapta judecata pana si spiritele critice ale mai fine… Quidquid delirant reges… N-o sa spun acum ca si M.Beniuc fu un tehnocrat ajuns prin speze proprii in capu’ lumii scriitoricesti, iar de aci, prin afinitati elective, in gratiile proletarei Puteri. Nici vorba! Pe vremea astuia Dictatura se ticnise deja : ea nu mai suporta nici un fel de alte puteri pe domeniile sale, oricat de limitate si de vasale ar fi fost astea. Totu’ curgea acu’ spre gaura neagra a Centrului, sub magnetismu’ Securitatii. Un lucru - sau ce-o fi! - ramanea insa neinregimentat, al dracului, si nu ca el ar fi vrut asa, ci fiindca Libertatea ii este mama, iar tata - Din Contra : era spiritu’ creator…Si pen’ ca trebuia sa poarte si asta un nume, s-au ordonat tarcurile de creatie, adicatelea uniunile, in capu’ carora se infipsera marionete: Beniuc la scriitori, Sonatu’ la muzicieni si Peticu’ la plasticieni. Si asa ajunse (si) Beniuc scriitor pro si intra in manuale, unde trai pana la adanci batraneti, alaturi de tovarasia sa: alde Desliu, Porumbacu, Boureanu, Frunza, Tulbure, Crohmalniceanu, Preda, Cassian, si - din nou! Sadoveanu, si - vai! - Calinescu, si - oh! - Arghezi, si - maiculita! - Bacovia, si inca: Stanescu, Sorescu, Alexandru, Blandiana, Buzea, Paunescu, Ivasiuc, Breban, Fanus, Banulescu, Simion, Raicu, Ungheanu, Cristea, Iorgulescu...!; si sucomband tovii ai vechi, fu infipt in par D.R.P.-ul, apoi Mucea Din Escu, L.Ulici si in fine, cumuland toate functiile (om intra in puscarie si-om vedea!), Vadim… Asta e, prietene!… Scriitor pro poti sa fii numai daca ai in spate un public monstru, sau cu concursu’ Hidrei Publice ; da’ noi ce public om avea, frate, sau ce Putere ?!…Si atunci, vorba aia: pe ce te bazezi ?
…Si totusi, ma, eu as accepta sa fiu pro-stu’ vostru si al oricui pofteste, daca mi s-ar vira 48 de milioane si 48 de mosii, ca sa scap de gura nevestii & de gheara amarnicei vieti si sa pot subscrie in vecii vecilor ca acuma…
Calende, aprilie-mai 1995
Dle, eu sunt iurisconsult de profesie si poet amator, cum ar veni. Intrebarea e: as putea in aceste conditii sa sper ca ma veti primi vreodata in ASPRO, din moment ce io nu sum scriitor pro ? Dar Paunescu si Vadim, dle ?! La urma urmei, nici ca se pot inchipui scriitori mai pro-sti ca astia ! Pai, tipii nu doar ca traiesc boiereste din meseria de poeti, dar au acumulat si averi capitaliste ca rimatori de profesie ! Si deci, daca mangafalele ar procreia maine cereri de intrare in ASPRO, pe singuru’ criteriu’ ca ei sunt pro-stii pro-stilor, i-ati primi bine merci acolo, iar pe alde noi nu ? D-zeu imi e martor ca de mic copil am ravnit sa ajung si eu scriitor pro si ca aceasta naluca mi-a belit tineretea, nu alta. Insa cu timpul am priceputara, vai, crudul adevar: ca daca nobel esti, nobel traiesti…Cand pe prima-mi carte, la care trudisem ca un rob doua decenii, n-am incasat decat 9.146 lei, cu care mi-as fi cumparat - in 1992 - un cartus Kent, ca sa ma impusc deluxe, vezi bine, cum oare as mai fi reusit s-o conving pe nevasta-mea ca poesia si-ai sai pro-sti fac macar doua parale, in fond ? Biata femeie, ce nu pretinde decat sa traiasca cat de cat omeneste si sa-si creasca decent copilasii, vazand ca si aiasta gingasa Asprime e girata tot de un Lefter, crezi ca mi-ar mai da voie sa ma las de meserie si sa trec la poesie, devenind pro-stu’ lu’ ASPRO? C’es copil ?
Lasand gluma la o parte - daca mai incape gluma aici ? - te intreb: ce soi de profesionisti va mantui Aspro a dumitale, stimate Lefter ? Deie domnu’ sa nu fie pana la urma ca la batrana uniune : unde unii, palmasii de rand, pandesc gaia votarilor din joi in pasti, cand sunt bagati cat de cat in seama, iar altii - Consiliul de conducere et comp -, profesionisti get-beget si mai mult decat atat, invartesc tigaia Fondului. Acuma, sa nu ma crezi asa de incuiat incat sa nu pricep ca chestia voastra se vrea mai sic decat un amarat de sindicat si ca modelu’ ei ar fi fiind mai degraba aspirina ASPRO, pe care o vad laudata la televiziunea comerciala, decat preistorica uniune. Inteleg si eu ca au scapatat definitiv vremile cand breasla se ingrijea de casa, masa, berica, tronu’ si groapa membrului si ca de-acu’ numai copyrightu’, bursa itineranta, symposionu’ si lobbyu’ conteaza. OK! Un singur lucru ma face sa raman circumspect: si anume, faptu’ ca - a dracu’ treaba! - cotizatiile, subventiile si timbru literar au ramas neschimbate. Si atunci ? Atunci, nu putem decat sa speram ca moravurile noilor stabi scriitoricesti nu vor surclasa, macar ele, vechile naravuri si ca nu vom avea aceeasi marie cu alta palarie. Ar fi o cumplita iluzie sa credeti ca daca va numiti Lefter, Nedelciu, Antonesei, Vlasie, Mihaies ori Cartarescu, iar nu Beniuc, Stancu, D.R.Popescu etc., acest simplu fapt ar fi deajuns ca sa optimizeze gustu’ noii crapelnite si sa va fereasca de ispite scatofagice. Puterea corupe, cocleste, sminteste, o stiti, teoretic, prea bine! Si daca, doamne fereste, practica o sa va omoare ?! Una e sa conduci un cenaclu de lunatici, carora le puteai inchide gura cu o pagina in „Romania literara”, la rigoare, si cu totu’ alta sa stai cu fundu’ pe punguta cu parai si sa flatezi capriciile a zeci de insi, care de care mai pro si, vai, cu necesitati de burjui sadea. Uitati-va la seraficu’, saracu’ Dinescu ! Cine ar fi crezut ca poetu’, care dormise o viata intreaga netulburat in flori , se va preta pana la urma si la niste capace de closet, fie alea cat de aurite, la naiba ! Si macar pres. Dinescu a avutara de unde da si altora: ba neste apartamente in centru’ civic, ba cevasilea burse, ba niscai subventii la fripturile de la madame Candrea ; pe cand voi, epigonii Fondului si mai rau decat atat, detractorii, veti gestiona o asa saracie, incat tare ma tem ca n-o sa mai aveti chef sa o impartiti cu nimerea…Credeti - exempli gratia - ca daca o sa vie profesionistu’ Kolea Kureliuc si o sa va ceara o bursa in State, in calitatea-i de ipotetic cotizant la ASPRO si de campion al Postei Redactiei, o sa-i aprobati macar o letcaie ? Precis ca o sa ziceti: da’ ce sa faca, monser, Kureliuc din Mariteia Marmatiei, in California ? N-ar fi mai bine sa mearga acolo un baiat spalat de-al nostru, o Maddy sau o Magda mumoasa, un poliglot, un lobbyst ? Si uite asa, noua splendoare pe hartie se va transforma si ea intr-o banala politichie, precum orice uniune, vai: in care nu toti cotizantii vor fi beneficiarii proniei statutare, ci politicienii grupului, coiosii si tatoasele, artistii de public relation, maharii administrativi, doctorii in divertis, retorii si limbutii. O repede ochire in trecutu’ stramosilor vostri asociativi ne poate da o idee despre ce va sa fie. O sa incep chiar cu SSR-ul, socotind ca merita o discutie modul in care scriitori interbelici normali, ca Sadoveanu sau Rebreanu, s-au pricopsit - pe langa toate cele lumesti - cu aure de „ceahlai”, gratie aproape exclusiv pozitiilor lor fruntase in societatea scriitorilor. Cum altcumva se explica prezenta in topu’ eminentelor noastre ultissime a acestui autor de romanturi medievale, ce inchipuia povestiri cu haiduci, crai si hangite in contemporaneitatea lui Joyce sau Proust ? Si de unde atata „adancime psihologica” la autorul Rascoalei, ins care nici nu auzise de Freud si pe care o comparatie minima cu mult mai putin cotatu’ Camil l-ar putea orisicand dezumfla ? Astia insa - si atatia altii, despre care baremi nu mai stim nimic - erau bossii, pozand in floarea scriitorimii, desi puteau a politicalitate, altfel: Sadoveanu - cu looku’ lui de sef etern, Rebreanu - atrocele vanator de sinecuri… Iar Oficialitatea (care de la Carol al II-lea incoace a constituit, in conditiile dictaturii si cenzurii, singurul canal de mediatizare la noi) a consolidat puternic falacioasele ierarhii, ordonand a fi incastrate in subconstientu’ natiei, prin mecanismele Scolii; caci, nu-i asa? cu cine era sa stea Regele la masa, exercitandu-si functia de protector al artelor si stiintelor, daca nu cu tehnocratii domeniilor? Cine se aseamana, se aduna ! Iar acesti beneficiari ai gratiei stapanirii n-au pregetat, vezi bine, sa transfere capitalul regal de glorie in cont personal, devenind profesionisti celebri si traind ca bimbasa din asta… Pana aci nimic rau, desigur! Tragedia e alta: in conditiile Cenzurii, supralicitarea liderilor zilei perverti in asa hal gustu’ rumanilor incat deturna de la dreapta judecata pana si spiritele critice ale mai fine… Quidquid delirant reges… N-o sa spun acum ca si M.Beniuc fu un tehnocrat ajuns prin speze proprii in capu’ lumii scriitoricesti, iar de aci, prin afinitati elective, in gratiile proletarei Puteri. Nici vorba! Pe vremea astuia Dictatura se ticnise deja : ea nu mai suporta nici un fel de alte puteri pe domeniile sale, oricat de limitate si de vasale ar fi fost astea. Totu’ curgea acu’ spre gaura neagra a Centrului, sub magnetismu’ Securitatii. Un lucru - sau ce-o fi! - ramanea insa neinregimentat, al dracului, si nu ca el ar fi vrut asa, ci fiindca Libertatea ii este mama, iar tata - Din Contra : era spiritu’ creator…Si pen’ ca trebuia sa poarte si asta un nume, s-au ordonat tarcurile de creatie, adicatelea uniunile, in capu’ carora se infipsera marionete: Beniuc la scriitori, Sonatu’ la muzicieni si Peticu’ la plasticieni. Si asa ajunse (si) Beniuc scriitor pro si intra in manuale, unde trai pana la adanci batraneti, alaturi de tovarasia sa: alde Desliu, Porumbacu, Boureanu, Frunza, Tulbure, Crohmalniceanu, Preda, Cassian, si - din nou! Sadoveanu, si - vai! - Calinescu, si - oh! - Arghezi, si - maiculita! - Bacovia, si inca: Stanescu, Sorescu, Alexandru, Blandiana, Buzea, Paunescu, Ivasiuc, Breban, Fanus, Banulescu, Simion, Raicu, Ungheanu, Cristea, Iorgulescu...!; si sucomband tovii ai vechi, fu infipt in par D.R.P.-ul, apoi Mucea Din Escu, L.Ulici si in fine, cumuland toate functiile (om intra in puscarie si-om vedea!), Vadim… Asta e, prietene!… Scriitor pro poti sa fii numai daca ai in spate un public monstru, sau cu concursu’ Hidrei Publice ; da’ noi ce public om avea, frate, sau ce Putere ?!…Si atunci, vorba aia: pe ce te bazezi ?
…Si totusi, ma, eu as accepta sa fiu pro-stu’ vostru si al oricui pofteste, daca mi s-ar vira 48 de milioane si 48 de mosii, ca sa scap de gura nevestii & de gheara amarnicei vieti si sa pot subscrie in vecii vecilor ca acuma…
Calende, aprilie-mai 1995
