Un timp de vis
Calin Vlasie, asta, e-n rezon: pana pe 22, Io, Marea Majoritate, am consumatara un timp de vis…
Nu stiu altii cum sunt, da’ io, cand ma gandesc la zilele-mi cu motocei de care lega Muma SSMD chiulurile-mi cu duiumu’, malaioru-mi minim garantat, slujbulita-mi statisoara, medicamentutele-mi proaste, multe si ieftine, pitisoara-mi de doi bani, salamutu-mi cu soisoara, orisoarele-mi de prins muste cu ceaslovu’ omagial, emisiunitele-mi cu Mamuca i Tatuca zambind gales la TVR, doamne!, cand imi aduc aminte de iepocalu’ „real lucios de sambata spre duminica” (apud Nichita), in care decoru’ era securizat, verificat, bun si aprobat cu boboru’, pentru bobor, ca sa doarma-n pace cel ce tace, cel puisor, cand stiu cu cata grija punea Sora Sefa surdina Hipnotizorilor ce m-ar fi putut spaimanta, turmenta etc., cand pricep, cu mintea-mi de pe urma, ca niciodata, vai, tineti minte, n-o sa mai fie ca-nainte, mi se impaienjenesc ochii, mi se ridica un nod in gat, ma cuprinde asa o sfarseala si-un junghi, de-mi vine sa gem din rarunchi…
Vai mie, Sora Sefa !…Pe langa ca m-ai zmuls din cripta Mumei Totalitare violet si viorel de frig si frica, ai uitat sa-mi tai si buricu’! Ce neintarcat sunt, moaso, si ce poet…N-am nici o sansa, nenorocitu’ de mine, in noua-mi patrie, in care sunt condamnat sa ma hranesc pana la putrezirea de apoi prin ombilicu’ memorial scoborator in Ghencea Civil, pe cand concurentii mei sunt fatati direct capitalisti, ai dracului, baftosi, nemilosi, sanatosi, grosi si coiosi! Ca’ care, ca’ care-i mai tare, a?! Pana la Tarmu’ Fagaduintei astora, cind alde paturiciu vor fi devenitara indeajuns de burjui ca sa ravneasca a fi si gentilomi, ciocoii o sa ma beleasca de tot, a ?! Daca-i p-asa, atunci iaca ce fac! Pui mana pe pix si sap, sap, frate, pana dau de Nicu-n Carte...! Sa va fereasca sfantu’, paturicilor, de ziua in care poetu’ isi va regasi, de data aceasta pe bune, Tatucu’!…
Vezi bine: timpu’ de vis poate fi socotit si timp de groaza…Va spui drept: jumatate din mine s-a simtitara ca la sanu’ lu’ Avraam, pe lumea ailalta, insa cealalta jumatate, ba! Asta e corpu’ artistic, bre: primus la gae si secundus la tigae! Insa jumate din bobor - si mai mult decat atat! - a trait integral addamiceste in iadu’ iepocal, caci ce amarastean nu se simte bine la Regim, a?! C’a fost frumos, chiar prea mumos sa poata fi adevarat, prostimea vede insa abia acu’: cand sta cu Rivolutia-i rat in rat, cu gheara Realitatii in gat! Ce-o sa ne facem noi, bunii, blegii, buimacii, bolanzii, boii, betivii, bagabontii, bezmeticii, balamucii, baietii, cu cine o sa mai votam, cu cine o sa mai defilam? Iara voi - stiti voi care! - credeti ca o sa mai papati 2 Mai si Mogosoaia si Premii de Stat balsaia? Unde e Arpagicu d’antan? Ubi sunt diurnele, fondurile, calatoriile, bursele, care atata de dragi v-au fost, incat le cautati si azi prin cele alemaniile…? Cine o sa va mai bage in seama, daca Popescu-D-zeu nu mai e, Petru Enache nu mai e, Gadea nu mai e si cand nici eu, doamne fereste, n-o sa mai fiu ? Ce-o sa va faceti voi fara Sula-n Coaste Doi…?
Si daca chiar vreti sa stiti, o posibila traiectorie a Angelului fu literalmente omu’ Nichita…La Martie trecut, intr-un alt univers, diafana carne nichitiana ar fi implinitara 60 ani, sigma sigmelor…Numita carne a putrezit intre timp inexorabil, da’ ma intreb: ordinea cuvintelor sale mai egzista ? Mi-e si frica, zau, sa-l recitesc, cu mintea-mi de acuma, pe dulcele amic, fiind aproape sigur ca necuvintele sale mi-ar defula printre gene, ca Ene…Timpu’, vai, nu lucreaza pentru op-ul nichitian, pe care entropia pare sa il devore ceas cu ceas, asa incat spre zece ani - dupa socoteala mea - chipu’ Angeloiului ot Ploiesti va disparea in noru’ sfarsitului de veac, in choru’ bigbangului ce-si cauta omega… Insa cat vor mai fi in viata cei ce isi frecara icrele de cetateanu’ Nichita Hristea Stanescu - posesor al unei charisme imbatabile la vremea sa - amintirea sagalnicului rusnak din Piata Amzei nr.7-9 va persista, incredibil de vie…
Calende, mai 1993
Nu stiu altii cum sunt, da’ io, cand ma gandesc la zilele-mi cu motocei de care lega Muma SSMD chiulurile-mi cu duiumu’, malaioru-mi minim garantat, slujbulita-mi statisoara, medicamentutele-mi proaste, multe si ieftine, pitisoara-mi de doi bani, salamutu-mi cu soisoara, orisoarele-mi de prins muste cu ceaslovu’ omagial, emisiunitele-mi cu Mamuca i Tatuca zambind gales la TVR, doamne!, cand imi aduc aminte de iepocalu’ „real lucios de sambata spre duminica” (apud Nichita), in care decoru’ era securizat, verificat, bun si aprobat cu boboru’, pentru bobor, ca sa doarma-n pace cel ce tace, cel puisor, cand stiu cu cata grija punea Sora Sefa surdina Hipnotizorilor ce m-ar fi putut spaimanta, turmenta etc., cand pricep, cu mintea-mi de pe urma, ca niciodata, vai, tineti minte, n-o sa mai fie ca-nainte, mi se impaienjenesc ochii, mi se ridica un nod in gat, ma cuprinde asa o sfarseala si-un junghi, de-mi vine sa gem din rarunchi…
Vai mie, Sora Sefa !…Pe langa ca m-ai zmuls din cripta Mumei Totalitare violet si viorel de frig si frica, ai uitat sa-mi tai si buricu’! Ce neintarcat sunt, moaso, si ce poet…N-am nici o sansa, nenorocitu’ de mine, in noua-mi patrie, in care sunt condamnat sa ma hranesc pana la putrezirea de apoi prin ombilicu’ memorial scoborator in Ghencea Civil, pe cand concurentii mei sunt fatati direct capitalisti, ai dracului, baftosi, nemilosi, sanatosi, grosi si coiosi! Ca’ care, ca’ care-i mai tare, a?! Pana la Tarmu’ Fagaduintei astora, cind alde paturiciu vor fi devenitara indeajuns de burjui ca sa ravneasca a fi si gentilomi, ciocoii o sa ma beleasca de tot, a ?! Daca-i p-asa, atunci iaca ce fac! Pui mana pe pix si sap, sap, frate, pana dau de Nicu-n Carte...! Sa va fereasca sfantu’, paturicilor, de ziua in care poetu’ isi va regasi, de data aceasta pe bune, Tatucu’!…
Vezi bine: timpu’ de vis poate fi socotit si timp de groaza…Va spui drept: jumatate din mine s-a simtitara ca la sanu’ lu’ Avraam, pe lumea ailalta, insa cealalta jumatate, ba! Asta e corpu’ artistic, bre: primus la gae si secundus la tigae! Insa jumate din bobor - si mai mult decat atat! - a trait integral addamiceste in iadu’ iepocal, caci ce amarastean nu se simte bine la Regim, a?! C’a fost frumos, chiar prea mumos sa poata fi adevarat, prostimea vede insa abia acu’: cand sta cu Rivolutia-i rat in rat, cu gheara Realitatii in gat! Ce-o sa ne facem noi, bunii, blegii, buimacii, bolanzii, boii, betivii, bagabontii, bezmeticii, balamucii, baietii, cu cine o sa mai votam, cu cine o sa mai defilam? Iara voi - stiti voi care! - credeti ca o sa mai papati 2 Mai si Mogosoaia si Premii de Stat balsaia? Unde e Arpagicu d’antan? Ubi sunt diurnele, fondurile, calatoriile, bursele, care atata de dragi v-au fost, incat le cautati si azi prin cele alemaniile…? Cine o sa va mai bage in seama, daca Popescu-D-zeu nu mai e, Petru Enache nu mai e, Gadea nu mai e si cand nici eu, doamne fereste, n-o sa mai fiu ? Ce-o sa va faceti voi fara Sula-n Coaste Doi…?
Si daca chiar vreti sa stiti, o posibila traiectorie a Angelului fu literalmente omu’ Nichita…La Martie trecut, intr-un alt univers, diafana carne nichitiana ar fi implinitara 60 ani, sigma sigmelor…Numita carne a putrezit intre timp inexorabil, da’ ma intreb: ordinea cuvintelor sale mai egzista ? Mi-e si frica, zau, sa-l recitesc, cu mintea-mi de acuma, pe dulcele amic, fiind aproape sigur ca necuvintele sale mi-ar defula printre gene, ca Ene…Timpu’, vai, nu lucreaza pentru op-ul nichitian, pe care entropia pare sa il devore ceas cu ceas, asa incat spre zece ani - dupa socoteala mea - chipu’ Angeloiului ot Ploiesti va disparea in noru’ sfarsitului de veac, in choru’ bigbangului ce-si cauta omega… Insa cat vor mai fi in viata cei ce isi frecara icrele de cetateanu’ Nichita Hristea Stanescu - posesor al unei charisme imbatabile la vremea sa - amintirea sagalnicului rusnak din Piata Amzei nr.7-9 va persista, incredibil de vie…
Calende, mai 1993
