"Lăsaţi-i să cânte!"
Aveam, eheu, buimaca vârstă de 15-16 ani, când, cu glagoria-mi de atunci şi cu inomabilu-mi idealism dintotdeauna, m-a pus naiba să ţin partea unui megieş, într-o ceartă pe care acesta o avusese cu taică-meu şi în care vecinu avea perfectă dreptate, de altfel… Ceea ce nu l-a împiedicat pe taika să nu-mi mai vorbească o săptămână după aceea, iar pe maika n-a oprit-o să mă facă albie de porci şi să mă pună apoi la aspru conovăţ, în perioada de supărare a lui pater familias. Geaba încercasem eu să arăt Rădăcinilor mele (cu fervoarea/ luxurianţa/ demenţa argumentativă a imberbului) că am dreptate şi aşa şi pe dincolo ; maika n-o ştia decât pe-aia: „Tu trebuia să ţii cu tac-tău, obraznicule !”
Mă întreb: dar dacă şi-acu e la fel ?! Dar dacă, în cearta înnoită dintre ai noştri şi megieşii unguri, trebuie să ţinem musai cu vătrăii neaoşi, chiar dacă ăştia sunt nedrepţi, troglodiţi, securişti şi aşa mai departe ?! Dacă, doamne dumnezeule, ăştia au dreptate atunci când ne acuză de trădare ?! Căci ignobilii ăştia (care sunt totuşi din neamu nost’) ar putea să zică: „Ce vă pasă vouă, lepădăturilor, de argumentaţia bozgorilor sau de sufletu lor, lua-l-ar dracu’?! Voi trebuie să ţineţi nesmintit cu ai voştri!”
Mă întorc însă la cearta lui taică-meu cu vecinu şi zic şi eu: dacă n-aş fi dovedit atunci, la 15-16 ani, stupidu-mi (dintr-un anumit punct de vedere) spirit conciliator, ce s-ar fi întâmplat?? Ei bine, probabil că taică-meu ar fi fost scutit de replica jignitoare (a vecinului) că până şi fiu-său îi este împotrivă, fiindcă (până şi un copil) vede de partea cui e dreptatea, însă în această situaţie casele/neamurile noastre s-ar fi dedat precis la păruială, de la păruială la par, de la par la topor, cu onoare şi omor…! Sau, nu ?!
Vor oare tovii şi băieţii să ne încăierăm într-adevăr cu bozgorii ? Dar, bre, fiind vorba de o dispută pe viaţă şi pe moarte, cum o prezintă chiar vătrăii neaoşi, suntem siguri, măcar, de victorie ?! Moş Teacii ăştia, fălcoşii şi sprâncenaţii ăştia cu saint-cyrul la Fane Babanu, or să răspunză în cor că „da!”, dar îi mai crede cineva?
Ultima soluţie realistă e să scăpăm cât mai urgent de ciuma roşie şi de-ai săi şobolani, dar cum naiba să o facem ?! E musai să demasificăm, de exemplu, iadu în care (vorba vine) trăim, să-l descentralizăm şi să-l destandardizăm, pentru a-i reda, cât de cât, o faţă nu umană, ci suportabilă. În acest sens, acordarea unor drepturi normale minorităţilor (de tot felu) contribuie la dezinfernizarea pe care avem a o face, dacă vrem să scăpăm mai repede de belea. Căci beleaua e chiar Statu de tip Comunist (SC), apocalipticu Kastel Roşu (KR), cel mai grotesc Patron (P) al tuturor timpurilor, Monopolistu Monopoliştilor (MM), Kapitalistu (K) ăl mai sadea… Acestuia trebuie să-i tăiem rapid ghearele, până i le vom lăsa boante de tot, ca să nu mai fie tentat să ni le înfigă în beregată şi să ne sugă sângele… Creşterea autonomiei Localităţilor – iar nu a Provinciilor, idee învechită –, până inclusiv la înfiinţarea unor guverne cu largi atribuţii la Caracăl, Teslui, Vai-de-ei şamd ar fi un bici grozav pentru banditu, hipercentralizatu Aparat de Stat (AS !) de până acu şi l-ar pune una-două cu botu pe labe. Maghiarimea ardeleană să facă bine deci să ceară autonomie sporită în Târgu-Secuiesc sau aiurea, iar nu în Ţara (se)cuiului lu Pepelea (cum s-a spus), ce ar reitera nostalgia fudulei lor naţii, căci „naţiunea” (şi ea) şi-a trăit traiu, şi-a păpat mălaiu… Iar dacă bozgorii vor să psalmoldieze (copii neînţărcaţi) nu ştiu ce hymn în besericele lor papistaşe, în casele sau în şcolile lor, lăsaţi-i să cânte, numai să plătească ! vorba lu Mazarin. Dacă ei cer, în Ardeal, Universitate în limba bozgorească, de ce n-ar avea dreptu să o facă? Nu de alta, dar unele dintre actualele universităţi ardelene au fost înfiinţate chiar de strămoşii lor, încă de pe timpul când ai noştri, deşi majoritari şi urmaşi ai Romei, se ocupau cu transhumanţa şi – mai ales – cu băciţele. Ăia se străduiau din greu să implementeze cevaşilea civilizaţie, nişte structuri statale mai de doamne-ajută, munceau pe rupte, cum ar veni, ca orşice neam nou şi sărăcan, pe când Rumânu , leghiune bătrână şi sătulă de „toate cele”, sta rezemat în bâtă în out de istorie, valah tot atât de împuţit şi de nobil, în lenevia sa funciară, ca şi străbunu său, legionaru roman…Boicotu valahului asupra istoriei (politice) fu chiar atât de original, încât, dacă nu s-ar fi trezit regele ăla bozogor care să-i poroncească unui Anonymus Notarius nu ştiu ce cronică de familie, nici că s-ar mai fi auzit de ai noştri până la Diploma Ioaniţilor…
Scurt pe doi, afirm că datorăm maghiarimii ardelene multe, mai puţin, bineînţeles, Ardealu, care e rumînesc…Faptu că noi suntem de trei ori mai mulţi aci, decât ei, arată că suntem de trei ori mai futaci şi cu asta basta…
Iată însă că acu, când încopciez prezentele-mi rânduri şi când mâna-mi fofilează pe plaivas după 72 (şaptezecişidouă) ore de stat la coada-de-butelii-de-aragaz, zău că aş prefera, v-o spui sincer, ca în locu comuniştilor, feseniştilor, punriştilor, securiştilor, rrromânilor marri, laţi şi fraţi care ne conduc de un purcoi de ani şi care ne-au adus în prag de casă de piatră/ interior de pământ (apud Stratan, op apocrif), aş alege, zic, să mă conducă fie şi bozgorii, dracii sau leacii, numai să scăpăm odată de ăştia, ca să putem spera (măcar) că om trăi mai omeneşte, înainte de a ne fuduli pre rumâneşte…
Calende, noiembrie-decembrie 1991
Mă întreb: dar dacă şi-acu e la fel ?! Dar dacă, în cearta înnoită dintre ai noştri şi megieşii unguri, trebuie să ţinem musai cu vătrăii neaoşi, chiar dacă ăştia sunt nedrepţi, troglodiţi, securişti şi aşa mai departe ?! Dacă, doamne dumnezeule, ăştia au dreptate atunci când ne acuză de trădare ?! Căci ignobilii ăştia (care sunt totuşi din neamu nost’) ar putea să zică: „Ce vă pasă vouă, lepădăturilor, de argumentaţia bozgorilor sau de sufletu lor, lua-l-ar dracu’?! Voi trebuie să ţineţi nesmintit cu ai voştri!”
Mă întorc însă la cearta lui taică-meu cu vecinu şi zic şi eu: dacă n-aş fi dovedit atunci, la 15-16 ani, stupidu-mi (dintr-un anumit punct de vedere) spirit conciliator, ce s-ar fi întâmplat?? Ei bine, probabil că taică-meu ar fi fost scutit de replica jignitoare (a vecinului) că până şi fiu-său îi este împotrivă, fiindcă (până şi un copil) vede de partea cui e dreptatea, însă în această situaţie casele/neamurile noastre s-ar fi dedat precis la păruială, de la păruială la par, de la par la topor, cu onoare şi omor…! Sau, nu ?!
Vor oare tovii şi băieţii să ne încăierăm într-adevăr cu bozgorii ? Dar, bre, fiind vorba de o dispută pe viaţă şi pe moarte, cum o prezintă chiar vătrăii neaoşi, suntem siguri, măcar, de victorie ?! Moş Teacii ăştia, fălcoşii şi sprâncenaţii ăştia cu saint-cyrul la Fane Babanu, or să răspunză în cor că „da!”, dar îi mai crede cineva?
Ultima soluţie realistă e să scăpăm cât mai urgent de ciuma roşie şi de-ai săi şobolani, dar cum naiba să o facem ?! E musai să demasificăm, de exemplu, iadu în care (vorba vine) trăim, să-l descentralizăm şi să-l destandardizăm, pentru a-i reda, cât de cât, o faţă nu umană, ci suportabilă. În acest sens, acordarea unor drepturi normale minorităţilor (de tot felu) contribuie la dezinfernizarea pe care avem a o face, dacă vrem să scăpăm mai repede de belea. Căci beleaua e chiar Statu de tip Comunist (SC), apocalipticu Kastel Roşu (KR), cel mai grotesc Patron (P) al tuturor timpurilor, Monopolistu Monopoliştilor (MM), Kapitalistu (K) ăl mai sadea… Acestuia trebuie să-i tăiem rapid ghearele, până i le vom lăsa boante de tot, ca să nu mai fie tentat să ni le înfigă în beregată şi să ne sugă sângele… Creşterea autonomiei Localităţilor – iar nu a Provinciilor, idee învechită –, până inclusiv la înfiinţarea unor guverne cu largi atribuţii la Caracăl, Teslui, Vai-de-ei şamd ar fi un bici grozav pentru banditu, hipercentralizatu Aparat de Stat (AS !) de până acu şi l-ar pune una-două cu botu pe labe. Maghiarimea ardeleană să facă bine deci să ceară autonomie sporită în Târgu-Secuiesc sau aiurea, iar nu în Ţara (se)cuiului lu Pepelea (cum s-a spus), ce ar reitera nostalgia fudulei lor naţii, căci „naţiunea” (şi ea) şi-a trăit traiu, şi-a păpat mălaiu… Iar dacă bozgorii vor să psalmoldieze (copii neînţărcaţi) nu ştiu ce hymn în besericele lor papistaşe, în casele sau în şcolile lor, lăsaţi-i să cânte, numai să plătească ! vorba lu Mazarin. Dacă ei cer, în Ardeal, Universitate în limba bozgorească, de ce n-ar avea dreptu să o facă? Nu de alta, dar unele dintre actualele universităţi ardelene au fost înfiinţate chiar de strămoşii lor, încă de pe timpul când ai noştri, deşi majoritari şi urmaşi ai Romei, se ocupau cu transhumanţa şi – mai ales – cu băciţele. Ăia se străduiau din greu să implementeze cevaşilea civilizaţie, nişte structuri statale mai de doamne-ajută, munceau pe rupte, cum ar veni, ca orşice neam nou şi sărăcan, pe când Rumânu , leghiune bătrână şi sătulă de „toate cele”, sta rezemat în bâtă în out de istorie, valah tot atât de împuţit şi de nobil, în lenevia sa funciară, ca şi străbunu său, legionaru roman…Boicotu valahului asupra istoriei (politice) fu chiar atât de original, încât, dacă nu s-ar fi trezit regele ăla bozogor care să-i poroncească unui Anonymus Notarius nu ştiu ce cronică de familie, nici că s-ar mai fi auzit de ai noştri până la Diploma Ioaniţilor…
Scurt pe doi, afirm că datorăm maghiarimii ardelene multe, mai puţin, bineînţeles, Ardealu, care e rumînesc…Faptu că noi suntem de trei ori mai mulţi aci, decât ei, arată că suntem de trei ori mai futaci şi cu asta basta…
Iată însă că acu, când încopciez prezentele-mi rânduri şi când mâna-mi fofilează pe plaivas după 72 (şaptezecişidouă) ore de stat la coada-de-butelii-de-aragaz, zău că aş prefera, v-o spui sincer, ca în locu comuniştilor, feseniştilor, punriştilor, securiştilor, rrromânilor marri, laţi şi fraţi care ne conduc de un purcoi de ani şi care ne-au adus în prag de casă de piatră/ interior de pământ (apud Stratan, op apocrif), aş alege, zic, să mă conducă fie şi bozgorii, dracii sau leacii, numai să scăpăm odată de ăştia, ca să putem spera (măcar) că om trăi mai omeneşte, înainte de a ne fuduli pre rumâneşte…
Calende, noiembrie-decembrie 1991
