Intoarcerea tehnocratilor

Intrarea autenticelor valori in viata politica este semnul - pentru care ar trebui sa dam acatiste in biserica neamului - ca tehnocratii autohtoni s-au trezit la realitate, intelegand in fine crudul adevar: acela ca fara aportul direct al oamenilor de certa valoare morala si intelectuala la managementul politic si public, nimic nu se va urni din loc hic et nunc. Inainte de 1989, tehnocratii n-au fost “oamenii regimului”, nici vorba, chiar daca cei mai multi dintre ei au detinut, de nevoie, carnetul rosu ; expectand cu dispret mut tagma activistilor - agresiva, balcanica, sfertodocta -, specialistii si-au vazut de munca lor: au proiectat, ridicat si condus uzine, fabrici, mari santiere, prestigioase directii culturale, care, chiar impregnate fiind de izul Iepocii, au insemnat totusi ceva pentru aceasta tara. Daca inainte de ’89 tehnocratii n-aveau propriu zis cum sa faca politica, imediat dupa Revolutie ei si-au asumat programatic, de data asta, neimplicarea, gandind probabil ca este mult mai util pentru societate ca dansii sa se dedice adevaratelor lor vocatii, decat sa intre in forurile publice sau politice, unde s-a crezut ca, in sfarsit, gratie pluripartidismului, alegerilor libere si democratiei redobandite dupa 50 de ani de dictatura, au ajuns si vor ajunge - simplu ca bonjour ! - doar insii capabili, managerii politici competenti si mai ales integri. Din pacate, aceasta credinta a majoritatii oamenilor de reala competenta s-a dovedit a fi cu totul gresita si cumplit de nefasta. Caci, in lipsa unei clase politice riguros selectionate si verificate, daca nu printr-un indelungat exercitiu politic liber si democratic, macar printr-o miscare de dizidenta sau de rezistenta cat de cat consistenta, si ca urmare a retractului din viata politica postdecembrista a marilor inteligente si caractere, forurile publice/ politice de azi au fost napadite fie de nomenclatura de rang secund a PCR (neobrazatii ce s-au dat peste cap si s-au preschimbat in militanti ai capitalismului de obor), fie de acoperitii dlui Magureanu (asa cum a demonstrat recent, facand haz de necaz, savantu’ comic Florin Calinescu si dupa cum se dovedeste prin faptul ca legea dosarelor n-a fost “instrumentata” deplin nici pana azi), fie de-a dreptul de cine s-a nimerit : mici oratori de sant, betivi cu tupeu, ieroi de mahala, zapaciti din bobor sau ticniti de-a binelea (exceptis excipiendis!). Iar de aci, de la aceasta crunta non-calitate a activului politic aborigen si pana la realitatea noastra cea de toate zilele nu mai era, nu-i asa, decat un pas: vazandu-se in capu’ trebii, mediocrii, lichelele, sicofantii si bisnitarii si-au dat in petic, vezi bine ! Degeaba se plang oamenii cinstiti, oamenii de caracter si intelighentii ca au fost inselati, ca nu mai pot sa traiasca din cauza acestei PEGRE, - caci nu culegem decat ce-am semanat ! Daca noi, rumanii seriosi, ne-am dat deoparte, cu batista la nas, ferindu-ne de miasmele politichiei, iata ca intreg hardaul de zoaie al Curvei ni se revarsa acum in cap ! Asa ne trebuie…!

Trezirea la realitate a romanilor “cu obraz” inseamna chiar asta: intelegerea adevarului ca, departe de a fi un lucru inutil sau imoral, din contra, politica este azi opera cea mai importanta; caci daca politica buna nu e, nimic nu e ! Istoria ne invata ca in vremuri de restriste pentru comunitate este obligatoriu ca politica sa fie facuta nu de cine se nimereste, ci de cetatenii cei mai valorosi, capabili sa construiasca intr-un timp nu foarte lung institutiile si puterile de temelie ale noii lumi. Niciodata, probabil, nu vom gasi destule cuvinte de lauda spre a preamari generatia pasoptista, e.g., creatoarea Romaniei moderne. Un Eliade, un Ghica, un Balcescu, un Bratianu, Golestii, oameni de geniala vocatie intelectuala si fii ai unor neamuri nobile si bogate, n-au pregetat sa-si abandoneze aceste imense privilegii si sa se arunce in valtoarea politicii, unde au luptat chiar si impotriva partidei parintilor lor, cand a fost nevoie, insa au scos tara la liman, au ridicat-o in 50 de ani cat altii in 500! Mai incoace, un Maiorescu, un Spiru Haret, un Iorga - la fel au facut… Cu atat mai imperioasa este intrarea in arena politica a romanilor de calitate azi, cand avem de luptat nu cu turcismele, fanariotismele sau cu muscalismele unor lumi revolute, ci cu Anfiara insasi…, batalie din care ori va iesi o Romanie postmoderna, pe masura timpului in care traim, ori nu va mai fi nici o Romanie, nimic…!

Olt press, septembrie 1999

Generatia Dreptei, mai 2000

Calende, 2001